Restructurări la ISU

55 de pompieri, angajaţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Prahova, au rămas, de la jumătatea acestei luni, fără loc de muncă.
S-a ajuns în această situaţie ca urmare a măsurilor de reorganizare instituţională de la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor subordonate acestuia. Conducerea ISJU Prahova dă, însă, asigurări că intervenţiile pe teren nu vor fi afectate din acest motiv. Cât despre personalul disponibilizat, s-au făcut eforturi pentru găsirea unor soluţii alternative. „La nivelul ISU Prahova, au fost trecute în rezervă, cu data de 15 septembrie, 55 de cadre militare. Pentru a le ajuta în găsirea unui loc de muncă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a luat legătura atât cu toate unităţile subordonate Ministerului Administraţie şi Internelor, cât şi cu agenţii economici din mediul privat, care au structuri de intervenţii în situaţii de urgenţă, pentru depistarea locurilor de muncă disponibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Marina Dinu. Până în prezent, din cei 55 de pompieri disponibilizaţi, nici unul nu a fost angajat într-o altă structură. La nivel naţional, şi-au pierdut locul de muncă 2.100 de persoane, numărul celor rămaşi în sistem după restructurare fiind de aproximativ 28.000. ISU Prahova are aproximativ o mie de angajaţi. M. B.