Cultura

Regal teatral la Câmpina

Festivalului Teatrelor Proiect care a avut loc la Câmpina a fost un real succes. Timp de patru zile, la Casa de Cultură „Geo Bogza” au urcat pe scenă nume mari ale genului.

La eveniment au participat teatrele proiect din ţară şi nu numai. Deschiderea a fost una de excepţie, cu spectacolul „Dor de Eminescu”, avându-l pe scenă pe Ion Caramitru, şi festivalul a continuat cu momente mult gustate de publicul prezent în cele două săli ale Casei de Cultură.
„A fost plăcut… Sunt colegii mei pe care i-am văzut, sunt spectacole pe care le-am văzut şi în Bucureşti şi mă bucură că au fost bine primite de câmpineni.
E un prim festival al teatrelor de proiect şi mă bucur tare mult că pot veni aici cu oameni care şi-au dat sufletul pe scenă şi care în continuare o fac şi care aduc aici proiecte foarte plăcute”, a declarat Monica Davidescu, cea care a făcut parte din juriul concursului găzduit în cadrul festivalului.
Alături de ea s-au aflat Mircea Albulescu, George Mihăiţă, Eusebiu Ştefănescu şi Florina Cercel.

S-au întrecut în interpretare
Concursul a început joi seară, cu două piese: „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, în versiune română şi versiune bulgară şi „Sirena şi Victoria”. „Eu sunt bucuroasă, în special, pentru că spectatorii din Câmpina pot să se întâlnească, să vadă o diversitate de spectacole şi de stiluri regizorale şi actoriceşti şi uite că există gust şi pentru un teatru în limbă străină şi e pentru prima dată când am văzut «Conu’ Leonida» în două versiuni în acelaşi spectacol, în două versiuni şi regizorale şi de limbă. Mi s-a părut o propunere extrem de interesantă”, a declarat Florina Cercel.
Festivalul–concurs al Teatrelor Proiect s-a încheiat sâmbătă seara, cu o piesa şi cu festivitatea de premiere. Cel mai bun spectacol, în opinia juriului, a fost „Familia Tot”, în regia lui V.I. Frunză.  Cel mai bun regizor a fost desemnat bulgarul Orlin Dyakov, pentru “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, cel mai bun actor a fost desemnat George Costin, pentru rolul “maiorul” din piesa “Fa¬milia Tot”, iar cea mai bună actriţă a fost Cerasela Iosifescu, pentru rolul din spectacolul “Două poveşti de amor” de A.P. Cehov, în re¬gia lui Mircea Cornişteanu.
Totodată, premiul juriului a fost acordat actriţei Mihaela Teleoacă, aceasta fiind prezentă pe scenă într-o reprezentaţie oferită în afara concursului. Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co