Actualitate

Record la 74 de ani: doua dosare penale pentru coducere fara permis, in doar cateva ore

Inconștiență sau, pur și simplu, nepăsare, dispreț și bătaie de joc la adresa legii?

Un ploieștean în vârstă de 74 de ani și-a doborât, propriul record în materie de încălcare flagrantă a legii: două dosare penale, o amendă de 5.000 de lei și reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare auto.

Astfel, marți după amiaza, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, au oprit în trafic un autoturism care circula pe strada Lebedei. La volan au depistat un ploieștean de 74 de ani, care are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Oamenii legii i-au întocmit un nou dosar penal pentru această infracțiune, fiind deja cercetat în numeroase alte cauze pentru același gen de faptă.

Câteva ore mai târziu, un echipaj al aceleiași subunități de poliție a oprit în trafic autoturismul, condus, surpriză, de aceeași persoană.

Întrucât se pare că bărbatul prestează servicii de taximetrie neautorizată pe ruta Ploiești – Bucov, polițiștii i-au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 5.000 de lei, fiindu-i reținute, de asemenea, plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului.

Totodată, pe numele bărbatului a fost întocmit încă un dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co