Reabilitare pentru Casa Căsătoriilor?

Casa în care şi-a avut sediul Fundaţia „Dr. Dinu”, de pe Bulevardul Culturii din Câmpina, a intrat într-un proces de reabilitare care costă 1.059.674 de lei (fără TVA).
Imobilul a fost câştigat de municipalitatea locală pe cale judecătorească şi urmează să-i fie aduse îmbunătăţiri la instalaţiile electrice, sanitare şi de gaze, se vor executa lucrări termotehnice şi hidrotehnice şi nici aspectele exterioare şi cele care ţin de curtea sa nu vor fi uitate.
În special trotuarele şi aleile urmează să aibă o altă faţă. Lucrările ar urma să fie gata în 12 luni.
Deocamdată, nu se cunoaşte destinaţia precisă a imobilului, dar a fost avansată ideea conform căreia în spaţiile existente şi-ar putea găsi locul Poliţia Locală, unele birouri ale primăriei sau compartimente de stare civilă şi evidenţa persoanei.
Sau poate va fi amenajată o Casă a Căsătoriilor pentru viitoarele cupluri de câmpineni, că tot se dorea punerea în practică a unei astfel de idei.