Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Proiectele Ministerului Transporturilor, doar pe hârtie

Facem planuri pentru realizarea unor drumuri naţionale şi autostrăzi, alocăm bani pentru a afla care sunt cele mai aglomerate şosele ale ţării, însă nu avem fonduri să demarăm sau să continuăm proiectele extrem de necesare pentru infrastructură.

În timp ce Ministerul Transporturilor vrea să afle care sunt cele mai circulate rute în sezonul estival, românii stau în coloane interminabile sau îşi rup maşinile în gropi. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale vrea să afle de unde vin şi unde se duc românii în perioada concediilor. Aşa că, mai multe echipe formate din agenţi de circulaţie şi recenzori s-au postat pe DN 1, la intrarea în Sinaia, iar şoferii au fost luaţi la întrebări. Studiul de Circulaţie, denumit „Ancheta Origine – Destinaţie” face parte din acţiunea „Recensământul Circulaţiei Rutiere”, o acţiune ce este derulată la nivel european din cinci în cinci ani. Practic, se culeg date privind traficul pe cele mai aglomerate artere naţionale, ele urmând a fi folosite de Ministerul Transportului pentru priotizarea investiţiilor.
„Încercăm să aflăm fluxul de circulaţie şi intensitatea traficului în acest punct. În octombrie, va continua acest studiu în alte şase localităţi, însă deocamdată ne axăm pe zona Valea Prahovei. Ancheta se face selectiv.
Ca să nu încurcăm circulaţia, oprim câteva maşini, vedem încărcătura, capacitatea  vehiculului, după care completăm un formular”, a precizat şeful de sector al Secţiei Drumuri Naţionale Ploieşti,  Maria Apostolescu.

Luați la întrebări
Şoferii care au tranzitat staţiunile montane au fost opriţi şi au primit un set de întrebări referitoare la originea plecării în cursă, destinaţia acesteia, ruta aleasă, scopul călătoriei şi numărul de pasageri.
Numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto, dar şi alte date de indentificare, au fost menţionate în formularele de studiu. „Datele  acestea vor folosi pentru proiectarea drumurilor. Una din condiţiile pentru a vedea capacitatea şoselelor este traficul”, a mai adăugat Maria Apostolescu.
Deşi, teoretic, rezultatele anchetei vor fi folosite pentru alocarea  de fonduri pe rutele cele mai importante ale ţării, în practică Ministerul Transporturilor nu are bani pentru asemenea investiţii. Până în anul 2012 România ar fi trebuit să aibă 836 de kilometri de autostradă, însă planurile întocmite de către autorități rămân doar pe hârtie, deoarece nu există finanţare.
De exemplu, până acum ar fi trebuit  să demareze lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, un tronson extrem de important, la care doar putem să visăm sau să ne obişnuim cu infernala coloană de pe DN1, care este nu doar o realitate de week-end, așa cum era cu ani în urmă, ci o permanență.
Banii, eterna poveste…
În prima jumătate a acestui an, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a avut venituri de 660 milioane de euro şi cheltuieli de 715 milioane de euro, dintre care doar 470 de milioane de euro au fost cheltuiţi pe investiţii. Aşa că, până ne vom apuca serios de treabă, continuăm să alocăm bani pentru sondajele din trafic.
Mai exact, 17.000 de euro s-au distribuit pentru realizarea chestionarelor privind rutele folosite în perioada concediilor de către posesorii români de autovehicule, date care vor ajuta la realizarea… drumurilor.
Însă, cum se vor construi şosele fără bani?
“Ar fi bine să se ocupe maai mult de infrastructură, efectiv. Vreau să spun că e mai important să facă treabă, să construiască autostrăzi, să lărgească drumuri, să asfalteze, decât să dea bani și să piardă timpul cu sondaje. Or fi ele europene, normele astea, dar aici, la noi, știa tot românul că DN 1 e o șosea foarte aglomerată. Așa cum știa tot românul că se circulă ca la nebuni”, a spus unul dintre conducătorii auto aflați în trafic în zona stațiunilor montane.

Adelina ANEI

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co