Actualitate

Pro sau contra sistemului de coplată?

În luna noiembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind introducerea sistemului de coplată în unităţile medicale. Coplata reprezintă contribuţia asiguratului la sistemul de sănătate, încasată suplimentar, faţă de cea decontată din fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate. Am dorit să aflăm părerea câtorva cetăţeni pe marginea acestui subiect.
Carmen NEGREU

Pensionar: „Sunt de acord cu coplata, cu o condiţie: să nu mai plătesc din pensie, CAS, pentru că am mai plătit o dată.”

Pensionar: „Ce şansă de reuşită credeţi că ar avea sugestiile pe care le-am face noi? Eu sunt sceptic. Această coplată este total neavenită, pentru noi. Oameni care au plătit o viaţă întreagă CAS şi cărora li s-a promis că vor avea asistenţă medicală gratuită…, vii acum să-i pui să plătească din nou, nişte servicii pe care, de fapt, le-au plătit tot timpul… Am plătit CAS, peste 40 de ani. Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am avut nevoie de doctori!”

Pensionar: „Asta este o şmecherie ca să ne mai ia nişte bani, pentru că nu ne-a luat destul! Nu sunt de acord cu acest sistem de coplată! Eu sunt de acord cu următoarea situaţie: cel care se urcă pe munte, chiar dacă i se spune că nu e voie, că e un drum interzis, să plătească salvamontistul pe care îl cheamă să-l salveze, pentru că generează cheltuieli în mod conştient. Nu mai există nicio gratuitate. Sunt diabetic de 25 de ani. Pe vremea lui Ceauşescu, se dădea carne de vită, mălai, medicamente gratuite. Aveam un salariu bun şi chiar mă simţeam jenat că primeam gratis.”

Pensionar: „Dacă este ceva de plătit în plus, la asigurarea obişnuită de sănătate, atunci înseamnă că ceva nu se desfăşoară normal, înseamnă că plăteşti de două ori aceleaşi servicii. S-ar putea ca acest sistem să aibă o consecinţă negativă, chiar pentru cei care au gândit această lege. Lumea s-ar putea gândi că trebuie să mai plătească o dată aceste servicii medicale şi s-ar întreba, firesc, de ce trebuie să i se mai oprească CAS?”

Jurist: „Ca multe din găselniţele regimului actual, poate fi considerată o taxă pusă pe sărăcia oamenilor. Este ceva destul de incert şi nici în momentul de faţă nu se ştie cum şi când va funcţiona. În linii mari, este o adevărată înşelăciune, pentru că nişte oameni care au contribuit la sistemul de sănătate ani şi ani de zile acum sunt obligaţi să plătească pentru aceleaşi lucruri pentru care au contribuit deja. Acest sistem va afecta foarte mult persoanele cu venituri mici, ceea ce va duce la creşterea numărului de oameni bolnavi şi la din ce în ce mai puţine cazuri soluţionate fericit. Ca persoană activă, mă simt efectiv frustrată şi furată, pentru că toţi acei bani care ne-au fost opriţi până acum s-au dus în nişte găuri negre, neregăsindu-se nici în servicii, medicamente, în nimic. Şi acum, trebuie să dăm alţi bani?!”

Operator ghişeu: „Nu sunt de acord! Dacă s-ar îmbunătăţi sistemul sanitar, poate că aş fi de acord. Dar atâta timp cât nu cresc pensiile, salariile, a mai da încă un ban în plus în sistemul sanitar nu mi se pare corect.”

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co