Actualitate

Poliţist sancţionat pentru lipsă de receptivitate

Un agent din Băicoi a amendat o femeie care apelase Dispeceratul 112 pentru a solicita acordarea de prim-ajutor unei persoane care zăcea pe stradă.

Este vorba despre agentul de poliţie Constantin A., din Băicoi, care i-a aplicat o sancţiune contravenţională de 100 de lei Melaniei Zaharia, din localitate, pentru apel abuziv la Dispeceratul 112.  Procesul verbal care confirma amenda a fost primit prin poştă de către femeie, în urma unui eveniment petrecut pe 15 octombrie 2009.
La vremea respectivă, Melania Zaharia a telefonat la Dispeceratul 112, pentru a solicita intervenţia unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova. Văzuse o bătrână căzută pe stradă, care nu părea să dea semne de viaţă. În urma apelului, la faţa locului a sosit o autospecială, a cărei asistentă medicală a constatat că este vorba despre o persoană cu handicap psihic. Pacientei i s-a luat tensiunea şi a fost lăsată în locul respectiv, unde şi-a făcut apariţia şi echipajul agentului Constantin A..
Dovadă de spirit civic
Isprava omului legii a fost consemnată într-un articol publicat în săptămânalul „Valea Prahovei” şi a stârnit indignarea unui cititor.  Bebe Anghel a făcut o sesizare către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova şi, zilele trecute, a primit o scrisoare de răspuns din care a aflat că „verificările efectuate au relevat faptul că agentul de poliţie nu a dat dovadă de receptivitate la solicitarea efectuată prin sistemul 112, motiv pentru care s-a dispus sancţionarea disciplinară a poliţistului”. Mai exact, acesta a primit un avertisment. Cât despre plata sancţiunii, Melania Zaharia a depus contestaţie în instanţă şi urmează ca legea să-şi spună cuvântul. L. I.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co