Actualitate

Ploieştenii vor ajunge datori vânduţi?

Consilierii locali ploieșteni au decis săptămâna trecută, după alte discuții aprinse, contractarea unui împrumut de 40 de milioane de euro care va face municipalitatea datoare pentru urmatorii 12 ani.

Primarul Andrei Volosevici, de altfel inițiatorul proiectului, a lipsit de la ședință, fapt ce a determinat proteste din partea consilierilor social-democrați.
Aceștia s-au abținut să voteze un proiect care, din punctul lor de vedere nu este bine fundamentat și față de care există posibilitatea să nu fie avizat de către Ministerul de Finanțe, care nu mai dorește împrumuturi. “Niciunul dintre proiectele care sunt în anexă nu are un studiu finalizat, astfel încât să zicem că după ce aprobăm creditul se și apucă cineva de treabă. Mai mult decât atât, sunt o serie întreagă de proiecte, începute din mandatul trecut, care aveau studiu de fezabilitate… și întrebarea mea este de ce ne-am adus aminte tocmai acum de ele, după ce a expirat perioada studiului de fezabilitate”, a spus în ședința respectivă consilierul PSD Constantin Popa.
“Votez necesitatea de finanțare pentru că polul de creștere este un proiect la care lucrăm din 2004 și este o șansă pentru Ploiești să-și modernizeze infrastructura. Pe de altă parte, nu pot vota, repet, în condiții de risc, o formulare cu care noi, ca municipiu și ca instituție, ne vom face puțin de risc”, a spus și consilierul social-democrat Emil Calotă.

Opinia adversarilor politici
În lipsa primarului și a administratorului orașului, preşedintele comisiei de Buget-Finanţe din Consiliul Local, democrat-liberalul Paul Palaş a încercat să liniștească spiritele. „Suntem parte dintr-un pol de creştere care ne permite să atragem, până în 2015, 96 de milioane de euro. Dar trebuie să participăm şi noi cu o cotă, însemnând, de la caz la caz, între 2 şi 50% din valoarea investiţiilor plus valoarea TVA”, a spus Paul Palaș.
Împrumutul va fi făcut abia din 2011 și are și doi ani de grație. Desemnarea băncii care va împrumuta se va face prin licitație publică. Banii vor finanța proiecte ca reabilitarea stadionului “Ilie Oană”, dar și reabilitarea cartierelor Bereasca și Mitică Apostol. Raluca EPARU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co