Pentru o deplasare de două zile în Suedia, oraşul Linkoping, o delegaţie formată din şase reprezentanţi ai administraţiei ploieştene, dintre care trei sunt aleşi, va cheltui din bugetul local suma de 33.000 de lei. Alocarea acestei sume s-a făcut într-o şedinţă extraordinară, săptămâna trecută, iar plimbăreţii au stat pe 26 şi pe 27 noiembrie în Suedia, pentru a înţelege cum funcţionează o instalaţie de producere a energiei termice şi electrice din gunoi.
Concret, suedezii vor să construiască, pe banii lor, dar pe terenul nostru, un incinerator de deşeuri în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro. Deşeurile se vor transforma, ulterior, în energie termică şi electrică şi, cel puţin teoretic, acest lucru ar duce la ieftinirea, pentru ploieşteni şi posibil pentru localităţile din jur, a kilowatului şi a gigacaloriei. Din delegaţie au făcut parte cei doi viceprimari ai Ploieştiului, Cătălina Bozianu şi Cristian Dumitru, consilierul local Radu Mateescu, secretarul municipiului, Oana Bucur, şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii, Teodora Marin, şi coordonatorul Polului de Creştere, Ionel Tociu. R. E.
ANUNT DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVA In conformitate cu Ordinul nr. 1284/ 2016 privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitantilor/ beneficiarilor privati pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari finantate din fonduri europene Denumire solicitant: SC CONTINENTAL CARGO BROKER SRL Adresa: Bucureşti Sectorul 1, Bulevardul NICOLAE BĂLCESCU, Nr. 33, Scara A, Etaj 4, Ap. 36 E-mail: office@cargobroker.ro Denumirea achizitiei: PROCEDURA COMPETITIVA aplicabila solicitantilor/ beneficiarilor...
ANUNT DE PARTICIPARE LA PROCEDURA COMPETITIVA In conformitate cu Ordinul nr. 1284/ 2016 privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitantilor/ beneficiarilor privati pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari finantate din fonduri europene Denumire solicitant: SC TEMPLE RENTALS & EVENTS PRODUCTION SRL Adresa: Municipiul Ploiesti, Str. SG. Erou Mateescu Gheorghe, Nr.4, bloc 3, Scara C, Etaj 4, ap.60, Judet Prahova E-mail: temple.rentals411@gmail.com Denumirea achizitiei:...
Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță oprirea distribuției apei potabile în orașul Comarnic, în ziua de 14 decembrie 2018, în intervalul 8.00 – 19.00, pentru remedierea unei avarii la conducta de aducțiune Florei. Sunt afectate de această oprire cartierele Vatra Sat și Poiana. După remedierea avariei, reluarea furnizării apei potabile către utilizatorii HIDRO PRAHOVA SA se va face în cel mai scurt timp, la parametrii...
Primăria Municipiului Ploieşti se mută într-un nou sediu. Operaţiunea de mutare în noul sediu Petrom situat în centrul Ploieștiului se face treptat, dar fără un grafic bine stabilit. Reprezentanții primăriei au emis un comunicat prin care solicită populației să înțeleagă eventualele sincope ce pot apărea în desfășurarea procesului de funcționare a administrației publice locale. Prin urmare, nu este de mirare dacă în perioada următoare...
Consiliul Județean Prahova a finalizat asfaltarea drumului care face legătura între DN 1 – strada Nestor Ureche și Cabana Gura Diham, pe o porțiune de 4 km. Vestea a fost mult așteptată, în contextul în care în zona respectivă își petrec timpul un număr mare de turiști. Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a postat pe o rețea de socializare o înregistrare video aeriană...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co