Invatamant

Piesa de la ora de română

Într-o vreme în care informaţiile se acumulează rapid, circulând cu mare viteză, puţini sunt cei care mai au timp să ţină în mână o carte, să simtă în mână hârtia tipărită şi să dea frâu liber imaginaţiei, închipuindu-şi personaje şi decoruri. Un grup de elevi câmpineni şi profesorul lor învaţă… altfel şi oferă şi celorlaţi cunoştinţele lor, sub forma teatrului.

Şi totuşi, mai există oameni tineri care-şi exercită profesia cu mare pasiune. Un exemplu în constituie Oana Merca, profesoara de limba şi literatura română în cadrul Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Având în programa şcolară opere ale unor scriitori clasici ai literaturii române, Oana Merca nu vrea să se rezume la a preda în clasă subiectul unui roman, ca pe o teorie abstractă. Astfel că profesoara îşi angrenează elevii în proiecte pline de viaţă, cerându-le să pună în scenă, cum s-a întâmplat săptămâna trecută, un rezumat al romanului „Enigma Otiliei”, scris de George Călinescu. Nouă eleve s-au implicat în acest proiect, închiriind costume adecvate de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. Pentru a da cât mai multă veridicitate personajelor, au apelat la directorul Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu”, Jenica Tabacu, aceasta punându-le la dispoziţie o sală din castelul Iuliei Hasdeu.
Reprezentaţie
În decorul specific de la începutul secolului XX, cele nouă eleve din clasa a X-a D s-au străduit din plin să surprindă câteva dintre principalele personaje ale romanului, totul presărat, fireşte, cu stângăciile specifice vârstei şi lipsei de experienţă. Cu toate acestea, seriozitatea şi pasiunea de care au dat dovadă în punerea în scenă a unui rezumat al romanului atârnă mai mult în balanţă, făcându-te să treci cu vederea micile bâlbe care, până la urmă, aproape că le puteai lua ca făcând parte din rol. „Ideea de a personaliza o operă a pornit de la nevoia pe care eu am resimţit-o, ca profesor, de a nu face doar o prezentare seacă, stearpă, a operei, ci de a-i face pe elevi să înţeleagă personajul, să-l folosească afectiv, să-l folosească, spun, ca şi creaţie. Ideea în sine înseamnă să-l pun pe elev în totală libertate, în relaţia cu opera, libertatea de a-şi imagina cadrul, de a-l regăsi în orizontul lui apropiat, libertatea de a înţelege şi de a exprima personajul, până la urmă, libertatea de a recrea omul. Se ştie foarte bine că o operă literară există de atâtea ori de câte este citită. Aceasta este libertatea pe care eu, ca profesor, vreau să le-o dau elevilor mei, pe care sper să o folosească, nu doar acum, în timpul liceului, ci şi mai departe” spune Oana Merca, profesoara de limba şi literatura română a elevilor.

Gazda celor prezenţi şi-a arătat încântarea pentru prestaţia elevelor şi deschiderea pentru continuarea unor astfel de proiecte. „În spiritul  preocupărilor Iuliei Hasdeu pentru teatru, am acceptat cu drag această propunere a elevelor de la Colegiul Naţional, de a interpreta scene din romanul „Enigma Otiliei”, al scriitorului George Călinescu, aici, în castel. Am considerat că este un moment special, pentru că a juca teatru în castelul celei care a visat să devină un dramaturg faimos este cu adevărat excepţional. Acceptăm şi aşteptăm cu interes şi alte propuneri, fiind deschişi întotdeauna către tinerii care iubesc teatrul, care iubesc literatura şi care doresc să-şi exerseze talentul în această direcţie”, a declarat directorul muzeului, Jenica Tabacu.

Entuziasmul micilor actori…
„Domnişoara Aurica”, eleva Alexandra Dascălu, a lăsat o impresie puternică publicului şi a declarat, debordând de entuziasm: „Suntem o echipă de nouă colegi, încercând să facem tot ceea ce este mai bine ca să iasă un spectacol frumos. Pasiunea pentru teatru există în noi, dar acum totul se desfăşoară în cadrul orelor de română. Am hotărât că aici, la muzeu s-ar potrivi cel mai bine să jucăm această piesă, ajutându-ne foarte mult decorul, cadrul în care ne aflăm”. O elevă de la o altă clasă de a X-a, Andreea Codreanu, renumită printre colegii săi ca o recitatoare de excepţie, ne-a anunţă cu mândrie că vor prezenta în curând două proiecte asemănătoare: „Îl studiem la limba şi literatura română pe scriitorul Camil Petrescu, cu «Patul lui Procust» şi «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război». Vom face proiecte la ambele romane, pe care le vom pregăti pentru luna martie, la Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza», de la noi din oraş”.
La finalul spectacolului, a fost prezentat un film, cu ajutorul videoproiectorului, conţinând diverse ipostaze din culisele pregătirilor. Plină de exuberanţa tinereţii, „domnişoara Aurica”, respectiv Alexandra Dascălu, a apărut într-o mică demonstraţie de dans modern, îmbrăcată în rochia lungă de epocă, plină de fundiţe şi volănaşe, spre amuzamentul celor prezenţi, care aşteaptă cu nerăbdare următoarele reprezentaţii. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co