Sport

Petroliştii părăsesc competiţia cu fruntea sus!

Dinamo Bucureşti – Petrolul Ploieşti 2-1 (1-0)

Stadion: Dinamo din Bucureşti. Spectatori: 850. Au marcat: Dănciulescu (min.14), L. Ganea (min.55)-pentru gazde, Borza (min.48, din penalti)-pentru oaspeţi.
Dinamo: Bălgrădean – Luchin, Moţi, Grigore, Diabate, Rus (min.74 Pătraşcu), Munteanu, D.Kone, L. Ganea (min.58 Georgian Păun), Marius Niculae, Dănciulescu. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Petrolul: Bornescu – Tudor (cpt) (min.81 Stojmirovic), Petrovic, Sipovic, Melinte (min.46 Buhuşi), Dănuţ Enescu, Bărbulescu (min.65 Roman), Buleică, Vali Negru, Borza, Komazek. Manager general: Valeriu Răchită.
A condus acest joc o brigadă de arbitrii avându-l la centru pe Alexandru Deaconu (Bucureşti), ajutat la cele două tuşe de Octavian Şovre (Oradea) şi Sebastian Gheorghe (Suceava). Rezervă: Sebastian Colţescu (Craiova).

Observatori din partea FRF: Dan Petrescu şi Romică Chihaia (ambii, din Bucureşti).

Jucători eliminaţi: Vali Negru (min.90).
În sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana, formaţia Petrolul Ploieşti a fost eliminată de Dinamo Bucureşti, într-un joc disputat joia trecută pe arena “câinilor roşii”. Ploieştenii au pierdut cu scorul de 2-1, după ce golul victoriei bucureştenilor a fost marcat cu ajutorul centralului Alexandru Deaconu.

A fost momentul culminant al jocului, care, totodată, a stabilit formaţia calificată în semifinale, petroliştii părăsind întrecerea cu fruntea sus.(Cristian SBÂRNEA)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co