Perchezitii la persoane banuite de furturi comise prin metoda “Pomana”

La data de 30 mai 2018, polițiștii din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, efectuează două percheziții la persoane bănuite de furt.
În urma acțiunilor, trei persoane vor fi conduse la audieri.
Astfel, potrivit IJP Prahova, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, efectuează două percheziții la persoane despre care se bănuiește că au comis mai multe furturi utilizând ,,metoda pomana”.
Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie – mai a.c., persoanele în cauză, sub pretextul că intenționează să ofere bunuri în memoria unei persoane decedate, ar fi solicitat accesul în mai multe locuințe. După ce au reușit să pătrundă înăuntru, acestea ar fi oferit și o sumă de bani cu același titlu, însă au înmânat persoanelor vătămate o bancnotă de valoare mare, solicitând un rest de bani, pentru a identifica locul unde sunt ținuți banii în locuințe.
Ulterior, ar fi creat un pretext pentru a îndepărta persoanele vătămate din încăpere, una din persoanele bănuite reușind să sustragă restul de bani.
Valoarea prejudiciului care ar fi fost cauzat prin activitatea infracțională este estimată la aproximativ 60.000 de lei.
La activități participă și jandarmi.