Actualitate

Peleşul şi Pelişorul sunt închise

peles-inchisToţi cei care au venit în Sinaia săptămâna trecută pentru a vizita Castelul Pelişor au rămas dezamăgiţi, deoarece acesta a fost închis. Veştile nu sunt tocmai bune nici pentru cei care aveau de gând să meargă la Peleş. De ieri, muzeul şi-a închis uşile pentru curăţenia generală, iar timp de 6 zile, angajaţii sunt în concediu fără plată, pentru   diminuarea cheltuielilor de la bugetul statului. Aşa că turiştii care doreau să vadă cele două obiective vor trebui să-şi schimbe planurile. Cei care au ajuns la Pelişor zilele trecute şi l-au găsit închis s-au reorientat către alte locuri din ţară. „Am vrut să vizitez Pelişorul şi, din păcate, nu am putut. Am înţeles că se efectuează renovarea lui sau curăţenie, dar ne pare rău. Nu l-am mai văzut de foarte mult timp şi am venit cu soţia special pentru el. Am decis să vizităm Branul”, a spus un turist. Castelul Peleş din Sinaia este închis publicului între 23 şi 29 noiembrie pentru curăţenia generală anuală, decizia fiind luată de către administraţia muzeului pentru că în această perioadă se înregistrează cel mai mic număr de vizitatori. În acest moment, Castelul Pelişor este închis şi aşa va rămâne până pe 16 decembrie, cu excepţia zilelor de 27, 28 şi 29 noiembrie. La Peleş, dar şi la Pelişor, se desfăşoară curăţenia generală şi conservarea preventivă, conform unui program anual. Potrivit reprezentanţilor muzeului, se realizează curăţarea cu predilecţie a plafoanelor încăperilor, candelabrelor, tapiseriilor şi plafonului din sticlă din Holul de Onoare, a covoarelor şi parchetelor, dar şi dezinsecţii şi deratizări. (Adelina ANEI)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co