Turism

Pârtii mai sigure în Sinaia

partii-mai-sigure-sinaia-4Sinaia va avea, începând din acest sezon, cele mai sigure pârtii de schi de pe Valea Prahovei. Salvamontiştii din staţiune au muncit din greu zilele trecute balizarea şi asigurarea domeniului schiabil. În total, vor fi montate, peste 340 de indicatoare şi panouri informative şi peste 1800 de metri de plasa de protecţie. Investiţia a costat peste 350 de milioane de lei vechi, banii fiind suportaţi din taxa salvamont. Conform normelor Uniunii Europene, traseele şi pârtiile vor fi semnalizate cu indicatoare de circulaţie, fanioane şi panouri de avertizare, iar schiorii vor trebui să respecte reguli stricte. „Pe pârtii se pun indicatoare, balize, panouri cu gradele de dificultate şi garduri de protecţie. Sunt multe pârtii pe care dorim ca iubitorii acestui sport să schieze în condiţii bune. Sunt convins că, faţă de anii trecuţi, vor schia acum într-o mai mare siguranţă şi vor trebui să respecte toate indicatoarele. Cei care vor ieşi în afara pârtiilor, o vor face pe propria lor răspundere”, a precizat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia. Domeniul schiabil din Sinaia are, din 2008, nouă pârtii omologate, iar anul acesta Primăria a depus documentaţiile tehnice în vederea omologării internaţionale a pârtiilor Carp, Valea Soarelui, Valea Dorului sub telescaun 1 şi Valea Dorului sub telescaun 2, Târle.  A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co