Actualitate

Parteneriat pe Valea Prahovei

parteneriat-pe-valea-prahovPrima etapă a proiectului „Coordonare şi schimb de experienţă în domeniul societăţii civile pe Valea superioară a Prahovei” s-a încheiat. Acest moment a fost marcat prin organizarea în 23 octombrie 2009 la Centrul Cultural «Carmen Sylva» a unui atelier de lucru „Parteneriatul dintre administraţia publică locală şi organizaţiile neguvernamentale din Valea Prahovei“ şi prin prezentarea rezultatelor proiectului până la această dată.
La acest eveniment au participat Elise Drouet, din partea Ambasadei Franţei, David Bongard, din partea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, reprezentanţi SAN Senart – Jerome Bourgis, Daniel Allioux, Frederic Andre, consilieri locali şi membrii ai asociaţiilor de înfrăţire din localităţile Buşteni, Comarnic şi Sinaia. Obiectivul acestei prime etape de proiect a fost „Creşterea capacităţii de acţiune în societatea civilă a asociaţiilor de înfrăţire“. În acest sens, s-au realizat instruiri pe teme specifice organizării şi conducerii asociaţiei cât şi pe teme specifice organizării şi conducerii unei echipe de proiect. Programul de instruire a fost asigurat de CENTRAS – Centrul de Asistenţă pentru Asociaţii Neguvernamentale.
Etapa a doua a proiectului are ca obiectiv „Sensibilizarea şi realizarea de schimburi de experienţă în domeniul parteneriatului public-privat”. Această etapă are rolul de a crea premisele parteneriatului dintre administraţiile locale şi asociaţiile de înfrăţire pe teme concrete de interes local.
Proiectul este finanţat în cea mai mare parte de către Ministerul Afacerilor Externe al Franţei, SAN Senart şi de administraţiile locale ale oraşelor înfrăţite franceze. Administraţiile locale române şi Asociaţiile beneficiare au contribuţii valorizate în acest proiect.
Asociaţia de Prietenie
Sinaia – Athis-Mons

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co