Social

Pachete sociale pentru pensionarii ploieşteni

Coada umilintei!

Au stat cu orele la coadă pentru un pui, un kilogram de zahăr, unul de făină şi unul de mălai. Peste 1.000 de pensionari din Ploieşti cu venituri sub 500 lei au stat lunea trecută la o coadă a umilinţei pentru a primi gratis din partea Primăriei un pachet social. Programul iniţiat de primarul Ploieştiului ar fi trebuit să ajute, se pare, 5.000 de pensionari cu venituri sub 500 lei şi cu vârsta de peste 55 de ani. Dar cum intenţiile bune nu sunt întotdeauna bine înţelese la coada formată de la primele ore ale dimineţii, oamenii au criticat organizarea distribuirii.  În plus, unii au înţeles că este vorba despre împărţirea a 15 kg de făină şi 4 de zahăr, adică ceea ce presupune un program de ajutorare cu fonduri de la Uniunea Europeană şi s-au plâns că au fost traşi pe sfoară. De fapt, în perioada 7- 11 septembrie, s-a desfăşurat distribuirea pachetelor acordate prin Programul social al municipalităţii de ajutorare a persoanelor vârstnice aflate în dificultate, iar nu cel al UE, care se va întâmpla abia în octombrie.  Oamenii au fost nevoiţi să stea mai întâi la o coadă unde erau verificaţi dacă se afla prinşi în program, pentru că beneficiarii au fost aleşi aleatoriu (din cei care 8.000 corespundeau programului) şi primeau un bon de ordine. După aceea, cu bonul în mana se prezentau la o altă coadă, unde primeau pachetul. Nu e de mirare că multora li s-a făcut rău aşteptând. Persoanele care se află în imposibilitatea de a se deplasa, vor primi ajutoarele acasă. Există, însă, şi posibilitatea de a se suplimenta pachetele şi pentru alţi pensionari care vor fi trecuţi pe alte liste. (R.E.)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co