Actualitate

Oraşul florilor de vară

Câmpina îşi schimbă din nou aspectul. Colectivul atelierului de sere din cadrul primăriei locale a început lucrările pentru înfrumuseţarea zonei centrale.

Acum se face plantarea florilor specifice sezonului. „Pentru noi începe un nou sezon, sezonul doi, prin înlocuirea plantelor de primăvară, care vor ţine până în toamnă”, a declarat inginerul Anca Gavrilă, din cadrul atelierului de sere al Primăriei Câmpina. „E frumos, dacă s-ar menţine curăţenia şi ar avea şi lumea grijă de ele ar fi foarte bine”, a spus un localnic.

Unii câmpineni sunt mulţumiţi de amenajări, dar alţii se întreabă de ce printre florile plantate în primăvară, creşte mândră buruiana. „Am auzit multe discuţii, că rabatul arată urât, dar noi, din lipsă de personal am ajuns la concluzia să venim odată cu scosul şi cu reamenajatul. Ca flori am pregătit begonii, petunii, crăiţe… În parcuri avem trandafiri care vor fi curăţaţi, îngrijiţi…”, a explicat inginerul Anca Gavrilă.
Pentru aceste flori se lucrează încă din timpul iernii. Sunt îngrijite zi de zi până la plantare, iar apoi sunt udate şi întreţinute, astfel încât Câmpina să arate bine până la toamnă. D. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co