Actualitate

Oraşul fiecăruia dintre noi

Suntem la început de an, în perioada în care se fac planuri, se stabilesc priorităţile fiecărei administraţii locale. Părerea locuitorilor este importantă şi, tocmai de aceea, dăm posibilitatea unora dintre dumneavoastră, care doresc, să ne spună cărui aspect ar trebui să-i acorde importanţă autorităţile, în perioada următoare.
Carmen NEGREU

Pensionară: „Aş vrea să se investească mai mult în curăţenia oraşului. În urmă cu patru ani, când m-am stabilit în Câmpina, cred că arăta mult mai bine oraşul, din acest punct de vedere. Acum, cred că s-a cam lăsat deoparte, acest aspect. Ar trebui un control mai mare asupra celor care se ocupă de curăţenie, pentru că, pe străzi, lasă de dorit. În rest, sunt încântată, pentru că s-a asfaltat mult, iar B-dul Culturii arată superb.”

Şomer: „Noi investiţii în oraş? Eu mă gândesc, în primul rând, la străzi. De exemplu, ar putea fi făcut ceva pentru strada care duce la Valea Doftanei, unde, de când ştiu eu, se află numai în reparaţii sau deteriorată. În rest, nu pot să spun că nu sunt mulţumit de cum arată oraşul. Şi, fiind şomer, nu pot să nu atrag atenţia, că, ar fi bine dacă s-ar investi în diverse lucrări, care ar crea locuri de muncă. E necesar, pentru mulţi oameni aflaţi în situaţia mea.”

Pensionar: „Să continue lucrările, legate de asfaltări, modernizări… Să lucreze pe strada Mărăşeşti, acolo, jos, la scări. Parcă e rampă de gunoi!”

Avocat: „Pe mine mă interesează, în primul rând, şoselele. S-a lucrat foarte mult în oraş, în acest sens, şi sunt mulţumit. Dar, ar mai fi câteva lucruri, privitor la şosele. E vorba de Calea Doftanei, care cere intervenţii. O altă investiţie cu mare impact la cetăţeni ar fi construirea unui cinematograf. Sunt convins că acest lucru ar fi apreciat cum se cuvine!”
Pensionar: „Ar trebui reparat B-dul Carol I, apoi, dacă s-ar putea, o susţinere mai consistentă de la buget a pensionarilor, prin reducerea impozitelor. Şi să se facă şi nişte parcări, pe-acolo, prin Turnătorie şi, nu în ultimul rând, nişte investiţii majore în Spitalul Municipal. Nu prea sunt materiale, lenjerie, medicamente…”
Pensionară: „Singura propunere pe care o am pentru domnul primar este cea legată de terminarea de construit a locuinţelor sociale, pentru cei care sunt daţi afară din casele retrocedate. Dânsul cunoaşte situaţia celor care locuiesc peste drum de policlinica Medis.”

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co