Actualitate

Oraşul câinilor

Potrivit ultimelor date, Ploieştiul are peste 3.000 de câini pe străzi şi doar 600 de locuri în adăpostul de la Bucov. Cum legile în vigoare interzic eutanasierea câinilor fără stăpân, excepţie făcând doar animalele bolnave, problema tinde să capete dimensiuni uriaşe. De doi ani, o fundaţie de protecţie a animalelor face sterilizări gratuite ale maidanezilor, dar nici asta nu a rezolvat decât în parte problema. Un câine sterilizat tot reprezintă un pericol pentru oameni, în anumite situaţii. Ploieştenii nu sunt însă de acord cu eutansierea. “Este şi câinele ăla un suflet. Mai bine să-I sterilizeze şi să dispară treptat pe cale naturală”, spune Iosefina Banu. Pe de altă parte, cu greu s-ar lăsa convinşi să aducă chiar ei la adăpostul de la Bucov pentru sterilizare, un câine pripăşit pe lângă bloc. “Păi am auzit de la o vecină că a vrut să facă asta, dar de la adăpost i-a zis că nu e suficient să vină să-l sterilizeze, că ar trebui să-l adopte ca să facă ceva bun cu adevărat. Eu sunt un om ocupat şi nu am timp să sterilizez câinii. Le dau din când în când mâncare, dar atât”, spune Maria Cercel. Autorităţile ridică neputincioase din umeri. Nici legea nu le ajută, iar pentru extinderea adăpostului de la Bucov e nevoie de autorizaţie din partea Primăriei Bucov. Cum autorităţile locale ale acestei comune şi cele ale muncipiului sunt în litigiu din cauza terenului respectiv, autorizaţia pentru extinderea adăpostului de câini nu se ştie când sau dacă va fi eliberată.

Fără probleme în Plopeni
din cauza câinilor
Problema câinilor fără stăpân este ţinută sub control de către autorităţile locale din Plopeni. Dacă omologii săi din Ploieşti nu mai fac faţă numărului mare de câini periculoşi, care circulă liber pe străzile din oraş, în Plopeni numărul lor, dar şi sterilizarea şi deparazitarea se face conform unui plan bine pus la punct. Mai mult, edilul oraşului, a reuşit să implementeze programul de deparazitare şi sterilizare la cel mai mic preţ din ţară: 20 de lei de câine.

”Am obţinut un preţ de foarte mic pentru deparazitarea şi sterilizarea câinilor, adică 20 de ron per câine. Am făcut de asemenaa şi un adăpost pentru câinii periculoşi, unde pot fi cazaţi până la o sută de câini. Acum a apărut şi cadrul legal pentru rezolvarea acestei probleme, aşa că vom lua şi noi măsurile ca atare” a declarat Dragoş Niţă, primarul oraşului Plopeni
„Suntem în prima faza a programului  care vizează câinii fără stapân, program care a început în urmă cu trei ani. Se doreşte,  în primul rând, stoparea înmulţirii lor şi reintegrarea lor în  comunităţile care îi acceptă, însă asta, după ce mai întâi au fost deparaziţaţi şi sterilizaţi. Cei periculoşi sunt ţinuţi în adăpost” a explicat Antonia Crăciun, medic veterinar
Şi pentru ca problema câinilor să fie ţinută sub control cât mai eficient, la Plopeni a fost înfiinţat un adăpost, unde patrupedele periculoase sunt ţinute închise.
„Capacitatea adăpostului este de cinci mii de metri pătraţi şi se pot caza aici până la o sută de câini. Toţi de aici sunt în prealabil deparazitaţi şi sterilizaţi” a declarat administratorul adăpostului de câini, Stelu Ioniţă
În Plopeni se estimează a fi libere pe străzi aproximativ 150 de patrupede, însă peste 90% dintre acestea sunt deja sterilizate şi deparazitate conform contractului semnat între autorităţi şi o fundaţie de profil. Periodic la Plopeni se organizează şi Târguri de adopţie. La ultimul, spre exemplu, au fost daţi spre îngrijire aproximativ 25 de câini fără stăpân.  Raluca EPARU, Mariana BADEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co