Turism

Oferte pentru sărbătorile de iarnă

oferte-pentru-sarbatori-5Hotelierii şi cabanierii de pe Valea Prahovei vor să atragă în decembrie cât mai mulţi turişti. Au lansat deja pachetele pentru sărbători şi au pregătit o serie de surprize pentru cei care le vor călca pragul. Mulţi, au venit şi cu lucruri noi faţă de anii trecuţi, deoarece ştiu că este criză financiară şi că trebuie să le ofere clienţilor diverse facilităţi pentru a-i determina să rămână cazaţi mai multe zile. „Avem oferte de 4 zile la preţul de 740 lei. În această sumă este inclus micul dejun, tichete valorice în cuantum de 50 lei pe zi şi cina festivă”, a spus Cristi Iordache, director pensiune. Pachetele nu sunt deloc de neglijat, având în vedere că preţurile au rămas neschimbate faţă de anul trecut sau în unele cazuri, au fost micşorate. „Pentru Crăciun avem preţurile scăzute cu aproximativ 30% faţă de anul trecut, iar serviciile sunt de aceeaşi calitate”, a precizat Pandeluz  Răparu, director de pensiune.
Turiştii care vor să petreacă sărbătorile într-un mod special, sunt aşteptaţi la cabane pentru a participa la tăierea porcului. Vor fi întâmpinaţi aici cu ţuică fiartă şi vor mânca şorici. De asemenea, pentru ei, se vor organiza excursii cu sania trasă de cai şi focuri de tabără.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co