Actualitate

Nereguli la Parcul Bucov – Delapidări de 800.000 lei?

Inspectorii Curţii de Conturi Prahova au găsit nereguli grave în urma unui control efectuat la Parcul Memorial „Constantin Stere” de la Bucov.

Potrivit raportului acestei instituţii de control, administraţia parcului ar avea de plătit contribuţii la bugetul de stat şi penalităţi în valoare de 800.000 de lei.
Raportul cuprinde activitatea din 2004 până în 2009, în acest sector. De exemplu, în buget nu apare suma de 40.000 de lei, cheltuită anul trecut pentru lucrările de amenajare a parcului.
Pe de altă parte, o afacere dubioasă s-a făcut şi cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova. „Sumele aferente închirierii unui teren de 1,7 hectare nu figurau nicăieri în bugetul instituţiei. De altfel, această asociaţie îşi împrejmuise mai mult teren decât prevedea contractul iniţial, care, de altfel, nici nu mai fusese reactualizat şi folosea poligonul fără să plătească ceva. Menţionez că toate cele depistate de Curtea de Conturi provin din perioada în care nu eu conduceam parcul”, a declarat Cătălin Vlad, director Parcul Memorial „Constantin Stere”. Se pare, însă, că acestea ar fi nişte abateri minore de la lege.

Drepturi şi indemnizaţii
Curtea de Conturi a descoperit şi că administraţia parcului a trecut anumite cheltuieli la alte capitole bugetare, faţă de care legislaţia este mai permisivă. Astfel, au fost efectuate plăţi şi înregistrate nelegal la capitolul Bunuri şi Servicii drepturile acordate personalului contractual în baza Contractului Colectiv de Muncă, în valoare totală de 917.837 de lei, adică ajutoare sociale de sărbătorile de Paşte şi de Crăciun, ţinută de serviciu, drepturi de hrană şi indemnizaţie pentru refacerea capacităţii de muncă.
Aferent acestor drepturi de natură salarială, administraţia parcului nu a calculat, înregistrat şi virat contribuţiile aferente în valoare totală de 438.722 de lei, se menţionează în raportul Curţii de Conturi. Mai mult, penalităţile de întârziere se ridică la aproape 150.000 de lei. În baza constatărilor efectuate, conducerea Parcului Bucov trebuie să justifice aceste cheltuieli şi să achite aproximativ 700.000 de lei către bugetul de stat.
În trecut, astfel de controale ale Curții de Conturi Prahova au mai fost efectuate la Primăria Ploiești și au fost constatate nereguli tot la capitolul beneficiilor acordate salariaților. Și atunci, s-au calculat prejudicii pe care instituția urma să le plătească.Raluca EPARU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co