Actualitate

Ne-am obisnuit: e vineri, e nenorocire pe DN1 către Valea Prahovei

Așa cum ne-am obișnuit la fiecare sfârșit de săptămână, fie că este vară, fie că este iarnă, este bine să ne gândim de două ori înainte de a ne decide să ne urcăm în mașină și să mergem către Valea Prahovei. Dacă în cele din urmă ajungem la concluzia că nu avem de ales, trebuie să ne înarmăm cu nervi de oțel și să luăm în calcul că vom parcurge cei circa 65 de kilometri de la Ploiești la Sinaia chiar și în câteva ore.

Nici ziua de astăzi nu face excepție, cu atât mai mult cu cât nu este doar început de week-end, ci început de mini-vacanță, prilejuit de faptul că 1 iunie este sărbătoare națională.

Astfel, la ora actuală, traficul pe Drumul Naţional 1 este îngreunat, pe Valea Prahovei, între localitățile Sinaia şi Predeal şi Nistoreşti – Comarnic, din cauza numărului mare de turişti care au ales să-și petreacă zilele libere la munte.

Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza aglomeraţiei, traficul rutier pe sensul de urcare al DN1 Ploieşti – Braşov este îngreunat.

Cele mai mari probleme sunt între staţiunile Sinaia şi Predeal, precum şi între localităţile Nistoreşti şi Comarnic.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co