Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Munca grea de poliţist

Nu de puține ori, poliţiştii prahoveni au parte şi de înjurături în timpul serviciului. Așa s-a întâmplat la o percheziţie făcută de oamenii legii, săptămâna trecută, acasă la un prahovean suspectat de furt.

În timpul descinderii oamenilor legii s-a lăsat cu strigături şi înjurături. Aceştia au mers la o locuinţă din localitatea Lipăneşti pentru a da de urma unui bărbat în vârstă de 36 de ani, suspect de furt calificat. Individul era căutat de oamenii legii din Moreni, judeţul Dâmboviţa, după ce sustrăsese mai multe piese auto dintr-un magazin. Primii doi hoţi au fost prinşi chiar atunci, dar pe cel de-al treilea l-au găsit polițiștii abia acum. Aşa cum se face de obicei la astfel de acțiuni, agenții și ofițerii au descins la prima oră a dimineţii la domiciliul suspectului. Au avut, însă, parte de un adevărat spectacol, dat de concubina suspectului respectiv.

Gura mare a femeii…
Fără să stea prea mult pe gânduri, femeia i-a ameninţat pe poliţişti că va băga cuţitul în ei şi pentru a o linişti, aceştia au fost nevoiți să o încătuşeze. Nici aşa nu i-au făcut faţă, pentru că aceasta a urlat pe toată perioada percheziţiei. În cele din urmă, individul, care a fost de altfel mult mai liniştit decât iubita sa, a fost luat pe sus de mascaţi. El a fost predat Poliţiei din Moreni, urmând a fi prezentat procurorului de caz şi apoi Judecătoriei cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cuprinsă între 3 şi 15 ani de închisoare. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co