Minutul fatidic
Tricolorul Breaza – F.C.M. Bacău 1-2 (0-0)
Stadion: „Parc” din Breaza, Spectatori: în jur de 350
Au marcat: Liuba (min. 63, din penalty) – pentru gazde, Doboş (min. 71) şi Ioan Radu (min. 72) – pentru oaspeţi.
Tricolorul: Neagu – Crăciun (min.75, Eric Yartey), Achiţei, Petcu, Samson, Olteanu, Negotei (min.78, Stoica), Turiac, Liuba, Vişan, Răuţă.
Antrenori: Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache
F.C.M. Bacău: Ignătescu – Mihălăchioaie, Adăscăliţei, Vajou (min. 42, Carnariu), Dobârceanu, Spiridon, Taban (min. 68, Munteanu), Răduţoiu, Marchiş, Huiban (min. 61, Ioan Radu), Doboş.
Antrenor: Gheorghe Poenaru
Au arbitrat: Eduard Marius Constantinescu (Craiova) – la centru, ajutat la cele două tuşe de Andrei Constantinescu (Bucureşti) şi Valentin Cristea (Călăraşi). Arbitru de rezervă – George Rădulescu (Bucureşti)
Observatori FRF: Marin Lăzărescu (Bucureşti) şi Constantin Tolea (Galaţi).
După debutul nefavorabil (1-2 cu Dinamo II), sâmbăta trecută, pe o vreme nu tocmai adecvată jocului de fotbal, cu frig şi un teren acoperit de zăpadă, jucătorii întrebuinţându-se serios pentru a face faţă rigorilor vremii, s-a disputat, la Breaza, partida dintre echipa locală, Tricolorul, şi F.C.M. Bacău.
Echipa brezeană se afla într-o criză acută de puncte şi un succes la prima apariţie oficială în faţa propriilor suporteri era de bun augur, iar cele trei puncte erau dătătoare de speranţe, măcar pentru realizarea baremului, dacă şanse de salvare sunt extrem de mici.
Şi uite aşa, a debutat jocul dintre cele două grupări, prima repriză fiind foarte alertă şi extrem de disputată, ambele echipe făcând o mare risipă de energie, iar rezultatul a fost cel de la debutul jocului.
Repriza secundă a adus o prospeţime în jocul trupei lui Florin Stăncioiu şi prima mare ocazie vine imediat după reluare, când Răuţă trage imprecis din apropierea careului mare al oaspeţilor.
În minutul 63, gazdele reuşesc deschiderea scorului prin Liuba, care transformă cu siguranţă o lovitură de pedeapsă dictată la un henţ comis în suprafaţa de pedeapsă.
Bucuria avea să fie de scurtă durată, pentru că băcăuanii, încurajaţi de-o inimoasă galerie, dau lovitura de graţie şi, într-un minut, reuşesc să întoarcă rezultatul în favoarea lor, marcând de două ori!
A fost minutul fatidic, pentru că brezenilor parcă le-a fost turnat plumb în picioare, aceştia nereuşind să restabilească măcar egalitatea, iar până la final, în ciuda schimbărilor intervenite, nu au izbutit să creeze pericol la poarta adversă.
O înfrângere care duce echipa pe penultimul loc, la egalitate cu „lanterna roşie”, CSM Rm. Sărat, iar de acum încolo, singurul lucru pe care trebuie să-l realizeze este baremul pentru a nu fi penalizată în viitoarea ediţie a eşalonului trei al fotbalului românesc. Vom trăi şi vom vedea de ce sunt în stare fotbaliştii brezeni.Cristian SBARNEA