Mii de turişti au urcat cu instalaţia pe munte
Telecabina din Buşteni a înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul turiştilor care au urcat la sfârşitul săptămânii pe Platoul Bucegilor.
Peste 2.500 de persoane au folosit instalaţia pe cablu, iar coada s-a format încă de la ora 6 dimineaţa. Dacă în mod normal, într-o zi de weekend, telecabina transportă 1.200 de persoane, numai sâmbătă circa 1.600 de români au ajuns la peste 2.200 metri altitudine. Astfel, a fost cea mai aglomerată zi din această vară, iar angajaţii au muncit din zorii zilei până la lăsatul serii. „Turiştii au înconjurat sediul telecabinei. La un moment dat ultimii care stăteau la coadă s-au întâlnit cu cei care urmau să intre. S-a format un lanţ de oameni de jur împrejur, iar timpul de aşteptare a fost destul de mare. Noi i-am rugat pe turişti să fie disciplinaţi şi să respecte indicaţiile noastre şi, din fericire, cu toate că instalaţia a fost asaltată, nu s-au înregistrat incidente şi toată lumea s-a purtat civilizat”, a precizat şeful instalaţiei de la Buşteni, Gabriel Panac.
Turiști străini dornici de explorare
Cei care şi-au propus să ajungă pe munte nu au renunţat nici în ruptul capului la planurile de vacanţă. Nu au fost deloc descurajaţi de coada infernală. Mulţi au venit din străinătate special pentru această plimbare în Bucegi. S-au aşezat la coadă încă de dimineaţă şi au aşteptat răbdători să ajungă la intrare. „Nu am mai fost de șapte ani la Babele. Am venit tocmai din Italia special pentru a admira aceste monumente ale naturii şi când am văzut coada nu m-am gândit nicio clipă să plec, deoarece aşteptarea se merită. Trebuia să mă gândesc că voi da peste mii de oameni dornici să se plimbe cu instalaţia, însă nu îmi pare rău că am venit”, a spus Andreea Cristescu. Dacă în oraş termometrele au arătat 27 de grade, pe platoul Bucegilor, termometrele au arătat maxim 13 grade celsius, iar vântul a suflat uşor.
Aşa că, cei care au urcat la altitudini mari s-au putut bucura din plin de răcoarea muntelui şi au scăpat de căldura sufocantă din oraşe. Adelina ANEI