Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Lumea intreaga sarbatoreste azi Ziua libertatii presei

Întreg mapamondul sărbătoreşte astăzi Ziua mondială a libertăţii presei, ajunsă la cea de-a 25-a aniversare.

Cu această ocazie, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, a adresat un mesaj tuturor celor aflaţi în funcţii de decizie îndemnându-i să consolideze libertatea presei şi să protejeze jurnaliştii şi subliniind că promovarea unei prese libere reprezintă dreptul nostru de a cunoaşte adevărul.

În fiecare an, Ziua presei este marcată prin diferite evenimente. În 2018 Conferința Internațională dedicată Zilei Mondiale a Libertății Presei are loc în Accra, capitala Ghanei, în organizarea UNESCO în parteneriat cu guvernul ghanez. La nivel mondial, se organizează în aceste zile zeci de evenimente asemănătoare.

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat ziua de 3 mai Ziua mondială a libertăţii presei pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, dar şi ca un răspuns la o chemare a jurnaliştilor africani, care, în 1991, a produs Declaraţia Windhoek privind pluralismul şi independenţa mijloacelor de informare în masă.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co