Actualitate

Livrările de lapte – Nu uitaţi de declaraţii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Prahova a dat startul depunerii declaraţiilor anuale privind livrările şi vânzările de lapte realizate în anul de cotă 2011/2012.

Pentru a vă feri de penalităţi, declaraţiile trebuie depuse cel târziu până la jumătatea lunii viitoare, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al APIA Prahova, Anca Oprea.
Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală pe baza datelor din Caietul fermierului. În funcţie de cantitatea de cotă de vânzări directe deţinută, Caietul fermierului este de două tipuri: pentru producătorii care deţin cotă mai mare de 5.000 kg şi pentru o cantitate mai mică de 5.000  kg.

Producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă.
Cât despre penalităţi, acestea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01 % din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Suma trebuie să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 EUR.
În egală măsură, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării. Mariana BADEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co