Actualitate

Fost edil prahovean, declarat incompatibil de ANI

Un fost viceprimar al comunei prahovene Cocorăştii Colţ a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, fiind acuzat totodată şi de fals în declaraţii.

Este vorba despre Eugen-Marian Muşuroia, fost viceprimar al comunei Cocorãștii Colț, Județul Prahova, care, în perioada 27 iunie 2012 – 22 iunie 2016, a exercitat simultan funcția de viceprimar și pe cea de administrator în cadrul S.C. Abeona S.R.L., încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 161/2003.

De asemenea, pentru că persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de viceprimar funcția de administrator la societatea comercială mai sus menţionată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, județul Prahova, în vederea verificării indiciilor privind comiterea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co