Le cad casele în râpă
Peste zece familii din cartierul Voila din Câmpina trăiesc un coşmar. În fiecare clipă stau cu teama că li se va prăbuşi casa, iar noaptea dorm pe rând cu grija că se poate întâmpla o nenorocire.
Terenul dintr-o parte a zonei respective a alunecat pe o suprafaţă considerabilă, iar unele locuinţe au fost părăsite. „Acum un an s-a rupt terenul şi nu mai putem trăi aici. Să ne ajut cineva! Am o fetiţă de trei ani şi când a ieşit din casă a căzut în râpa aia. Mi-e frică! Nu dormim noaptea de frică să nu plece casa cu noi. Avem cerere la primărie, dar mi-au zis că nu au ce să ne dea”, a spus Irina Ştefan, una dintre persoanele căreia i-a fost afectată casa. Oamenii au copii mici şi vieţile tuturor sunt în pericol. Au făcut sesizări repetate la Primăria Câmpina, însă nu s-a luat nicio măsură. „Casa… un metru mai e până se duce la vale. Cei de la primărie au zis că vine, dar nu a ajuns nimeni. Un câine dacă scapă într-un canal este salvat, pe noi nu ne bagă nimeni în seamă”, a spus Rodica Ştefan.
Pe cont propriu
Din păcate, situaţia acestor familii nu pare să aibă curând o rezolvare deoarece construcţiile în care locuiesc nu au avut autorizaţie. Din punct de vedere legal, ei nu beneficiază de sprijinul administraţiei locale şi Câmpina nici nu are terenuri libere suficiente pentru a fi date în folosinţă. „Ei au construit nişte case fără autorizaţie, pe un teren al Ocolului Silvic. Au tăiat arborii de acolo şi de aceea terenul a început să alunece. Sunt locuinţe clandestine, nu avem cum să îi ajutăm. Putem să le dăm ajutoare de urgenţă de valori foarte mici, unul, două milioane. Soluţia nu este la nivelul oraşului Câmpina. Cred că problema ar trebui abordată la nivel naţional”, a spus primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
Chiar în cazul în care s-ar da un alt teren pe care aceşti câmpineni îl solicită, conform declaraţiilor lor, nu ar avea posibilitatea financiară nici măcar de a obţine o autorizaţie pentru construirea unei case.
Primarul Tiseanu este de părere că Asociaţia Romilor ar trebui să se implice atât în cazul situaţiilor de urgenţă, cât şi în găsirea unui loc de muncă. Până atunci… zeci de persoane trăiesc cu teama că poate mâine nu vor mai avea un acoperiş deasupra capului. Diana ROMAN