Laura Moagher: integrarea europeana nu se face in cateva decenii

Deputatul de Prahova Laura Moagher a atras atenţia, într-un mesaj adresat românilor cu ocazia zilei de 9 Mai, că integrarea europeană nu se poate realiza nici într-o singură zi şi nici în câteva decenii.
“Sunt foarte multe deficienţe şi imperfecţiuni, inclusiv pentru că proiectul este unul nou în istorie, însă Uniunea Europeană se află în slujba cetăţenilor săi, cetăţeni care, păstrându-şi valorile culturale, obiceiurile , tradiţiile şi limba, se simt în Europa ca acasă”, a afirmat deputatul prahovean.
Ea a explicat că în acest an, la 9 mai Europa sărbătoreşte 68 de ani de când Robert Schuman, în calitate de ministru al Afacerilor Externe al Franţei, a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi, citind la Paris în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să aşeze piatra de temelie pentru constituirea unei federaţii europene.
Dar pentru români, a adăugat Laura Moagher, ziua de 9 mai are şi o altă însemnătate istorică, pentru că este ziua când ţara noastră îşi sărbătoreşte independenţa, “năzuința seculară a poporului român, cea care a alimentat permanent dorinţa de libertate, dragoste faţă de glia strămoşească, dar şi eroismul poporului român”.