Actualitate

Investitorii, din nou interesaţi de domeniul imobiliar

Piaţa imobiliară de pe Valea Prahovei dă semne de revigorare. Afirmaţia aparţine specialiştilor din domeniul imobiliar, care au realizat un raport de analiză al pieţei.

Raportul se referă la activitatea imobiliară desfăşurată în 2010 privind cererea şi tranzacţionarea înregistrată în staţiunile montane în raport cu oferta prezentată în cadrul agenţiilor la începutul lui 2011. Conform analizei, după aproape trei ani de declin, numărul tranzacţiilor imobiliare au început să crească, semn că investitorii privesc din nou cu încredere investiţiile financiare în sectorul imobiliar. Studiul realizat de specialişti, mai arată că numărul tranzacţiilor înregistrate în 2010 pe zona Valea Prahovei au crescut cu 14% faţă de anul 2009. “Ca şi în anii precedenţi, acest raport cuprinde toate informaţiile legate de fiecare categorie în parte de imobil, pornind de la preţuri, utilităţi şi facilităţi. Avem o situaţie statistică privind tranzacţionarea din 2010 în raport cu anii precedenţi şi putem observa că ne îndreptăm către o creştere uşoară a numărului de tranzacţii, iar asta înseamnă că ieşim din criză şi în sectorul imobiliar”, a explicat directorul unei agenţii imobiliare, Mihai Totpal. În anul 2010, cele mai multe tranzacţii au fost înregistrate la categoria apartamente, respectiv 53%, urmate de case şi vile cu un procent de 31%. În ceea ce priveşte localităţile în care s-au realizat aceste tranzacţii, pe primul loc se află staţiunea Sinaia. “Avem semnale pozitive, în special din partea cumpărătorilor. Au aşteptat acest moment în care piaţa prezintă cele mai mici preţuri pentru fiecare categorie de imobil şi noi îi sfătuim pe toţi cei care doresc să facă investiţii şi plasamente financiare, să aleagă domeniul imobiliar deoarece avem o ofertă care poate acoperi orice gamă de necesităţi”, a mai adăugat Mihai Totpal. Raportul de piaţă arată că piaţa s-a deblocat, cererile sunt în creştere şi tranzacţiile din ce în ce mai multe, iar singurul aspect care ar putea pune în pericol în 2011 piaţa imobiliară este blocajul creditelor.  A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co