Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Întrebări fără răspuns

jandarmi-revolutieAu plecat 80 din Unitatea de Jandarmi din Câmpina către Otopeni şi s-au întors numai 43. Se întâmpla în Decembrie 1989. Şi de atunci, cei care s-au întors îşi aduc aminte în fiecare an de cei 37 de ofiţeri, militari în termen şi personal civil, care şi-au dat viaţa pentru libertatea românilor. Acum, la 20 de ani de la tragicele evenimente de la Otopeni, camarazii de arme se pregătesc pentru a-i comemora pe cei care au fost ucişi participând, în urma unui ordin, la o misiune care s-a dovedit a fi plină de semne de întrebare, încă de la început. Printre cei care au scăpat cu viaţă, se numără şi colonelul Aron Bugoiu, care an de an retrăieşte momentele din 23 decembrie 1989. A încercat, de-a lungul anilor, să afle care este adevărul, ce s-a întâmplat cu exactitate la Otopeni şi de ce 37 de camarazi au fost ucişi.
„Poate este o singură întrebare: de ce s-au comportat aşa? Nimic nu justifica să tragă în noi şi nici cum s-au comportat patru ore după aceea. Toate duceau către ideea că mergem acolo să întărim dispozitivul; aşa ştiam noi. Bun! A fost acel moment, s-a întâmplat acea nenorocire. Dar a fost om care ne-a recunoscut înainte să intrăm în dispozitiv. A fost om care ne-a dat drumul să intrăm în dispozitiv, ne-a dat însoţitor. De ce acel om, timp de patru ore, de fapt cât am mai stat în aeroportul Otopeni, până pe 27 dimineaţa, nu a venit să spună, niciodată, «Măi oameni buni, pe ei i-am recunoscut eu. Eu i-am introdus în dispozitiv. Ce aţi făcut? De ce aţi tras în ei?»”, a declarat colonelul Aron Bugoiu, supravieţuitor.
Aron Bugoiu nu se simte bine atunci când vorbeşte despre foştii săi camarazi. Şi, cu toate acestea, vorbeşte pentru ca oamenii să nu uite de sacrificiul suprem făcut de 37 de suflete la Otopeni.
Pentru ca eroii să nu fie uitaţi, la monumentul ridicat în faţa Unităţii de Jandarmi, pe 23 decembrie, după 20 de ani, va fi organizat un eveniment special la care sunt invitaţi să participe cât mai mulţi câmpineni. Este o datorie de onoare!Relu NISTOR

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co