Actualitate

Incident deosebit de violent pe Bulevardul Republicii din Ploiești. Bărbat încătușat

Un incident între doi bărbați a necesitat intervenția rapidă a polițiștilor locali sâmbătă noapte pe Bulevardul Republicii, în zona parcului Nichita Stănescu. Conform comunicatului emis de Poliția Locală Ploiești, cei doi bărbați au fost scosi de pe partea carosabilă, iar cel agresiv a fost încătușat și sancționat conform legii.

În urma observațiilor făcute de polițiștii locali în timpul serviciului de patrulare, cei aveau un conflict în stradă, așa că polițiștii locali i-au scos de pe partea carosabilă și l-au încătușat pe cel care se manifesta agresiv.

Poliția Locală Ploiești condamnă astfel de comportamente și îndeamnă cetățenii să semnaleze orice încălcare a ordinii și liniștii publice la dispeceratul instituției sau polițiștilor locali aflați în patrulare.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co