Începe controlul elevilor
Începând din acest semestru şi până la sfârşitul anului şcolar, în instituţiile de învăţământ din Sinaia se vor face controale inopinate asupra elevilor.
Măsura vine în întâmpinarea solicitării Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, care doreşte ca unităţile şcolare să se implice mai mult în prevenirea absenteismului şi violenţei din şcoli.
Astfel, elevii vor fi controlaţi în genţi şi li se va face chiar şi un control corporal sumar, la intrarea în şcoală sau în timpul orelor, în clase sau pe terenurile de sport. Cei care vor fi găsiţi cu ţigări, droguri, arme albe sau materiale pornografice asupra lor vor fi sancţionaţi. Chiar dacă, la Sinaia, nu au avut loc până acum violenţe în şcoli, directorii instituţiilor de învăţământ din oraş consideră că această măsură este necesară în prevenirea violenţelor. „Chiar dacă în şcoala noastră nu sunt probleme grave de disciplină, absenteism sau abandon, suntem în faza de prevenire şi combatere. Suntem norocoşi că în şcoala noastră există un psiholog, la serviciile căruia putem apela oricând, avem comisie de combatere a violenţei, care ia măsurile necesare şi ţinem legătura cu familiile elevilor noştri”, a spus directorul Şcolii „George Enescu”, Rodica Rădulescu. „Am întocmit grafice pe baza cărora vom face controalele, iar acestea au fost trimise la Inspectorat şi la poliţie pentru avizare”, a spus directorul Colegiului „Mihail Cantacuzino”, Constantin Bucur.
Controalele corporale vor fi făcute în prezenţa unui reprezentant al şcolii, de femei poliţist la fete şi de poliţist bărbat la băieţi. C. B.