Actualitate

Încă un factor poştal jefuit

Cazurile în care factorii poștali sunt jefuiți s-au înmulțit în județul Prahova. După ce astfel de evenimente nefericite au avut loc la Cornu de Jos și Blejoi, a venit rândul unei poștărițe din comuna Bucov să-i fie luați 45.000 de lei.

Infracțiunea a fost comisă în timp ce femeia împărțea pensiile oamenilor. Un singur bărbat a acționat și apoi a dispărut cu o mașină care a demarat în trombă. Așa cum s-a întâmplat și în celelalte cazuri, cel mai probabil funcționarul a fost urmărit, înainte de a fi atacat.
Infracțiunea a fost comisă chiar pe DN 1B, ziua în amiaza mare. Poștărița, în vârstă de 57 de ani, lucrează de ani de zile la Oficiul  Poștal din Bucov și nu se aștepta la așa ceva. Era la poarta unui localnic căruia urma să-i înmâneze pensia și corespondența.
“Dumneaei a intrat acolo, în curtea aceea și i-a furat geanta”, a declarat un localnic.
“A vrut să ia geanta de pe bicicletă și când să o ia, unii erau deja opriți acolo cu o mașină, a venit și i-a luat geanta, i-a furat-o”, a spus un alt locuitor al comunei.
“Am ieșit și am constatat că îi furase geanta cu bani. Ajunsese la mine să-mi dea pensia, era la poartă”, a declarat principalul martor, persoana la poarta căreia se oprise poștărița. Din păcate, nu există prea multe indicii despre autorii faptei.
“Nu a văzut nimeni cine s-a dat jos din mașină…”, a spus un bărbat din Bucov.

Cercul de suspecți
Polițiștii prahoveni au demarat cercetările și au un cerc de patru suspecți în comiterea acestei fapte. Însă, și activitatea funcționarului este verificată la sânge.
“Persoane necunoscute s-au apropiat, au sustras bicicleta cu tot cu geantă și au dispărut din zonă folosindu-se de un autoturism care îi aștepta”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, inspectorul Daniel Radu.
Oamenii legii sunt de părere că cei patru indivizi suspecți sunt originari din comuna Bărbulești, județul Ialomița, și nu sunt la prima faptă de acest gen. Se pare că ei fac parte din grupul infracțional care în luna februarie a atacat și jefuit o poștăriță din comuna Blejoi.
Din grup făcea parte și Viorel G. (20 ani), din București, tânăr care a dat atacul asupra factorului din Cornu de Jos, în luna martie a acestui an, individ împușcat mortal, ulterior, de oamenii legii din Buzău, în timp ce încerca să fure un autoturism.
Suspecții sunt dați acum în urmărire, pentru furt calificat. Reprezentanții Direcției Regionale de Poștă Ploiești susțin că localnicii din Bucov își vor primi pensiile, chiar şi cu o zi întârziere.Raluca EPARU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co