Inaugurarea Grădiniţei nr. 2
O grădiniţă foarte modernă şi dotată cu toate cele necesare a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute în Vatra Sat din Comarnic.
Ca să fie un loc pentru sufletul tuturor, evenimentul a debutat cu o ceremonie religioasă.
Clasele sunt vesele şi frumos colorate, cu jucării şi materiale didactice.
Un personal calificat îşi desfăşoară aici activitatea cu plăcere iar micuţii sunt nerăbdători să ajungă la grădiniţă.
„Avem clase mari, luminoase, dotate cu mobilier modern şi aparatură de ultimă generaţie. Avem şi o curte, un loc de joacă pentru copii”, a spus educatorul coordonator, Maria Echiscili. „Nu se compară spaţiul unde funcţionam până acum cu acesta. Altfel se desfăşoară copiii în acest loc. Am fost sponsorizaţi şi avem şi calculatoare”, a adăugat educatoarea Vasilica Toma.
Condiţii la standarde europene
Pentru cei prezenţi, copiii au pregătit un program artistic cu dansuri şi cântecele. Investiţia a fost făcută pentru ca spaţiul educaţional al celor mici să le ofere o mai bună posibilitate de cunoaştere.
„Aceasta este o investiţie preluată de mine şi dusă la bun sfârşit. Grădiniţa îndeplineşte toate standardele europene atât din punct de vedere sanitar cât şi în privinţa condiţiilor de desfăşurare a activităţii. Valoarea lucrării se ridică la opt miliarde de lei vechi”, a declarat primarul oraşului Comarnic, Dorian Botoacă.
„E foarte frumos aici, vin de drag. Au jucării, condiţii bune, nu le lipseşte nimic”, a spus o mămică. Grădiniţa numărul 2 îşi aşteaptă copiii într-un mediu deosebit iar părinţii sunt foarte mulţumiţi de condiţiile de aici. Evenimentul s-a încheiat cu o masă festivă pentru cei care au pus umărul la acest proiect. Diana ROMAN