Editorial

În aşteptarea apei calde

Când eram mic, în ciuda faptului că aveam mintea exersată cu fel de fel de balauri, cosânzene şi feţi care mai de care mai frumoşi, nu puteam, sub nicio formă, să mi-l imaginez pe Mihai Viteazu făcând căcuţa. Mitul perfecţiunii întregitorului de ţară, scris cu talent comunist în manualul conştiinţei colective, Sergiu Nicolaescu şi Amza Pelea, inocenţa copilăriei şi primele senzaţii oferite de simţul ridicolului au făcut să treacă ani buni până când, într-un final, să-i pot trage nădragii în vine, să-l aşez pe… „tron” şi să-l eliberez de constipanta povară de a fi voievodul tuturor românilor. I-am lăsat, totuşi, barda aproape, ca să nu poată fi luat prin surprindere de vreun trădător, în acest moment de profundă slăbiciune omenească, şi, bineînţeles, am închis ochii minţii înainte să-şi facă treaba.
Ei bine, după vreo 25 de ani şi ceva de la clipa cu efect laxativ a gândirii personale, nu am nici cea mai mică problemă în a vedea principala figură istorică modernă a meleagurilor ploieştene – primarul -, gol puşcă, la mine-n cadă, cu furtunul de duş în mână, tot aşteptând din atârnat să vină apa fierbinte. Chiar îl invit pe domnia sa să aşteptăm împreună acest… ceva de gen feminin, care la 7 dimineaţa urcă la etajul III cu sictirul specific unei curve aflată la ultimul schimb din tura de noapte. Am fi doi inteligenţi în ţinută primară, la început… jenaţi…, jenaţi…, aproape metafizici…, apoi, din ce în ce mai concreţi, mai umani, mai domestici, mai… Cine înjură primul îl freacă pe celălalt pe spate!Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co