Actualitate

Împuşcat sau accidentat?

Un bărbat în vârstă de 42 ani, din localitatea prahoveană Vadu Săpat, a ajuns la spital, la sfârşitul săptămânii trecute, cu o plagă împuşcată căpătată în împrejurări cel puţin ciudate.
Victima nu poate spune cu exactitate ce s-a întâmplat. Sau nu vrea să spună, cred anchetatorii. Bărbatul a fost împuşcat în spate cu o armă semiautomată cu glonţ, dar medicilor le-a spus că a căzut într-o ţepuşă metalică.

Una a zis, alta s-a întâmplat
Plin de sânge, bărbatul a fost adus cu ambulanţa, în stare gravă, la spital, cu hemoragie internă puternică. „Iniţial, a declarat că a căzut de la înălţime într-o ţepuşă metalică, dar, l-a explorarea plăgii, s-a ridicat suspiciunea de a fi o plagă prin împuşcare. Este vorba despre o plagă penetrantă atât toracică, cât şi peritoneal, cu afectarea plămânului şi a splinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, dr. Andrei Ilinca.
Arma cu care ar fi fost împuşcată victima este una cu putere foarte mare, de calibru 7,62 mm, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, insp. Daniel Radu.
Victima va rămâne mai multe zile internată în spital din cauza leziunilor puternice suferite. Poliţiştii iau acum în calcul şi un posibil caz de braconaj în această cauză. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co