Gratiela Gavrilescu il ameninta cu demiterea pe primarul Adrian Dobre
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, îl acuză pe primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, că blochează în mod neîntemeiat punerea în aplicare a unei hotărâri a Consiliului Local care vizează majorarea de capital de la S.C. Hale şi Pieţe.
În calitate de președinte al ALDE Prahova, Gavrilescu îl amenință chiar că, în cazul în care va refuza în continuare să vireze suma de 18 milioane de lei către societatea sus menționată – sumă care a fost aprobată în urmă cu circa patru luni de forul legislativ local – formațiunea pe care o reprezintă va începe strângerea de semnături pentru demiterea lui. Totodată, ea îl acuză pe Adrian Dobre că, alături de consilierii PNL, blochează dezvoltarea zonei centrale a municipiului.
Suma de 18 milioane ar fi trebuit folosiţi pentru demararea proiectului de reconstruire a platoului Halelor Centrale.
„Domnul primar Dobre nu a semnat, nici până la această dată, ordinul de virare a sumei de 18 milioane lei, necesară majorării capitalului social al S.C. Hale și Piețe, așa cum a decis – desigur, fără votul consilierilor PNL! – Consiliul Local. Domniilor lor nu le pasă! În vreme ce Guvernul și Consiliul Județean fac eforturi ca, în Anul Centenar, să aloce fonduri pentru finalizarea Catedralei Sf. Ioan Botezătorul, monument al Eroilor, și grupul consilierilor PSD-ALDE să reușească măcar să demareze lucrările de modernizare a zonei Halelor Centrale, pentru a schimba fața centrului municipiului și a putea fluidiza traficul, în așa fel încât să evităm aglomerările și să diminuăm poluarea, domnul primar nu își asumă nici măcar responsabilitatea de a semna un ordin de plată care pune în aplicare o hotărâre a Consiliului Local! Pretextul pe care îl invocă, respectiv existența unui litigiu pe o suprafață din terenul Platoului, nu are nicio legătură cu obligația pe care o are de a majora capitalul social al S.C. Hale și Piețe!”, scrie Graţiela Gavrilescu, într-o postare pe o rețea de socializare.
„Domnule Dobre, nu pedalând, după modelul prezidențial, și prin alte asemenea exerciții de imagine onorați Centenarul, ci făcându-vă datoria de primar față de ploieșteni! Asumați-vă responsabilitatea și semnați, ori vom începe să strângem noi semnături pentru demiterea dumneavoastră!”, se încheie mesajul transmis de preşedintele ALDE Prahova.