Social

Goniţi de poluare

Prefectul de Prahova s-a implicat în rezolvarea situaţiei celor trei familii din satul prahovean Pietriş – comuna Poiana Câmpina- care ar trebui evacuate urgent, după ce locuinţele şi curţile lor au fost inundate cu saramură şi produs petrolier.

Alunecările de teren reactivate şi faptul că în zonă se acumulează saramura din partea dealului unde se află nişte sonde de extracţie a petrolului au sporit îngrijorarea oamenilor şi autorităţilor. “Avem o alunecare de teren…, este provocată de o scurgere dintr-una din sondele dezafectate; sunt în jur de 60, începând de pe la 1900-1960. Există şi una funcţională, în care se introduce în presiune apă cu sare pentru a putea extrage petrol, şi de aceea apa aceasta cu sare, prin una din sondele fisurate, din cele închise, antrenează pământ cu mâl şi provoacă acea alunecare de teren. A avut loc o întâlnire între Garda de Mediu Prahova şi OMV Petrom şi s-au stabili câţiva paşi de lucru pentru situaţia de acolo, de creare a unor canale de drenare şi a unui bazin de colectare, care vor fi periodic vidanjate. OMV-ul se va ocupa de această problemă, iar în ceea ce priveşte locuinţele, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va decide aducerea unor case-module”, a declarat prefectul Judeţului Prahova, Adrian Dobre.

Neliniştea localnicilor

Oamenii care îşi văd casele în pericol nu mai au somn de când malul şi saramura le-a invadat curţile şi casele. “Eu am depistat problema asta, încă de anul trecut. În curtea mea, nu mai creşte nimic. A venit de sus de pe deal apă sărată cu petrol, foarte urât mirositoare. Toţi pomii fructiferi, toată vegetaţia este distrusă.Mi-a intrat şi în casă. Toată mobila este distrusă. S-a infiltrat şi pe sub temelia casei”, a declarat tanti Cornelia, una dintre persoanele care au probleme. “Nu am avut dintotdeauna aşa ceva. Asta se întâmplă de când băieţii de la societate au dat drumul la producţie, la o nouă sondă. Astea nu sunt condiţii de viaţă unde să cresc doi copii mici. Am primit de la primărie să evacuez locuinţa, să mă duc într-o baracă. Nu se poate întâmpla aşa ceva. Eu am investit în locuinţa asta sute de milioane”, a declarat Mihai Dinescu.

De comun acord
Autorităţile locale spun că oamenii s-ar putea muta, dacă vor, în containere metalice şi speră ca aceştia să accepte soluţia. “Nu-i putem evacua forţat. Noi trebuie să le punem în vedere că trebuie să se mute, să le punem la dispoziţie locuinţe cât de cât adecvate şi, între timp, să rezolvăm situaţia”, a declarat viceprimarul din Poiana Câmpina, George Băltăşescu.
În ceea ce priveşte eventualele cheltuieli, autorităţile judeţene susţin că în aceasta situaţie s-ar părea că e vorba despre o poluare istorică, în cazul căreia plăteşte statul. Mariana BADEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co