Sport

Gânduri mari pentru retur!

mara-1La Unirea Câmpina, pauza competiţională a fost un sfetnic bun.
Vor sosi întăriri pentru linia de mijloc.

Deşi, în urmă cu câteva luni, Mărgărit Ciubotaru, unul dintre finanţatorii echipei Unirea Câmpina, a decis să se retragă din fotbal, în cele din urmă s-a răzgândit şi a revenit pe marginea terenului. Şi nu oricum, ci cu gânduri mari pentru o echipă destul de mică. Mara, aşa cum este cunoscut de iubitorii fotbalului, vrea ca, în pauza competiţională, să întărească lotul, mai ales în ceea ce priveşte mijlocaşii, în acest sens discutând deja cu trei fotbalişti, pe care vrea să-i aducă la Câmpina.
„În principiu, mijlocaşi ne trebuie, şi laterali, şi centrali. Dacă sunt şi fundaşi, noi căutăm jucători. Avem deja trei pe listă. Vrem ceva mai bun, dar, dacă nu se poate, măcar să supravieţuim în campionatul acesta, iar de la anul, să ne punem mai bine pe picioare. Toţi fotbaliştii care au fost de la începutul campionatului vor rămâne. Nu a plecat şi nu pleacă nici unul de la echipă”, a declarat finanţatorul Unirea Câmpina, Mărgărit Ciubotaru.
Deşi este convins că, anul acesta, echipa sa nu va putea intra în divizia C, locul şase fiind cel care se potriveşte cel mai bine cu prestaţia jucătorilor, Mara vrea ca, după returul de campionat, să formeze o echipă cu care să poată obţine locul 1. Totul depinde, însă, şi de cei care sunt dispuşi să ajute, din punct de vedere financiar, formaţia câmpineană.Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co