Cultura

Expoziţie Carmen Bălan, la Câmpina

poza-1Iubitorii picturii pot admira creaţiile artistei Carmen Bălan la Muzeul Memorial “Nicoale Grigorescu”.

Artista este una dintre prezenţele importante din artele plastice din Prahova, caracterizată printr-o coerenţă specifică a mesajului artistic, este un deosebit colorist de şcoală tradiţională.
„Acum, ieşind la pensie, m-am apucat mai serios, practic m-am apucat de pictură de trei ani, zic eu, pentru că tot ce am lucrat în urmă îmi pare deja depăşit, perimat… Nu ştiu ce pictor spunea că, după ce le-a pictat, nu-l mai interesează, ele nici nu mai există, se gândeşte numai la ce are înainte. În schimb, Theodor Palady e foarte legat sufleteşte de fiecare lucrare şi toţi îi reproşau, lasă, faci altele şi zice: “nu pot, este clipa irepetabilă care se întâmplă colo în tabloul pe care l-am făcut, de care sunt foarte legat sufleteşte.”  De asta cerea şi nişte preţuri foarte mari la lucrări.”
Opiniile criticului de artă Dan Rădulescu, directorul muzeului, sunt revelatoare pentru impactul selecţiei prezente din creaţia mai nouă a pictoriţei Carmen Bălan. „Ne-am gândit că este un gest foarte frumos pe care am putea să-l dedicăm în primul rând memoriei celui mai mare pictor român, pot să spun aşa. Este o triadă Grigorescu, Andreescu, Luchian  – şi Grigorescu este primul. Atunci o să-i spunem cel mai mare pictor român. Şi am adunat atunci 15 artişti câmpineni, un număr destul de mare pentru un oraş aşa de mic, cu ghilimelele de rigoare, şi am reuşit să expunem în acea vreme atât pictură, cât şi sculptură şi artă decorativă. A fost un veritabil succes. În urma acestei expoziţii, m-am gândit că n-ar fi rău să organizez câte o expoziţie personală pentru fiecare pictor câmpinean.
Pentru iubitorii de frumos, precizăm că expoziţia va rămâne deschisă cel puţin de-a lungul lunii martie şi poate fi vizitată în fiecare zi, între orele 09.00-17.00.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co