Imobiliare Valea Prahovei
Politica

Există o explicaţie!

Pe 2 noiembrie, senatorii au aprobat pentru acest for, pe anul 2011, un buget mai mare cu 30% comparativ cu 2010, însumând aproape 128 de milioane de lei.

Senatorul PSD Georgică Severin a explicat, în cursul săptămânii trecute, într-o conferinţă de presă susţinută la Câmpina, de ce şi-a dat votul pentru acest buget. „În 2009, bugetul Senatului a fost mai mic decât în 2008, cu 60%. Pot explica şi de ce: din motive electorale, să zicem, conducerea de atunci a Senatului a vrut să arate că ea este mai econoamă decât Papa, în timp ce Camera Deputaţilor şi-a micşorat bugetul cu 10%. În anul 2010, bugetul a fost, în continuare, micşorat cu încă 20%. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care facturile sunt neplătite de luni de zile. De exemplu, la comisii nu mai există hârtie, luminile sunt, practic, stinse şi nu vă doresc să faceţi frigul pe care l-am făcut noi săptămâna trecută, la Senat. Au fost probleme cu plata salariilor la angajaţii din Parlament, iar faptul că noi am venit cu această mărire de buget nu înseamnă decât că încercăm să venim la o stare de funcţionabilitate, pentru că nu pot să spun de normalitate. Reţineţi că vorbim de o micşorare a bugetului Senatului cu aproape 80%, în ultimii doi ani. În acelaşi timp, ţin să reamintesc că, în special la Senat, se va desfăşura, în 2011, Adunarea Parlamentară a NATO, iar dacă veţi vedea suma alocată (26 milioane de lei – n.r.), cea mai mare parte din plus este determinată de această Adunare Parlamentară. Dacă treceţi pe la Senat, o să vedeţi că arată ca după bombardament, în anumite locuri, străzile din Câmpina fiind parfum, pe lângă aleea care trebuie refăcută, scările… Sunt măsuri de securitate care trebuie luate”, a explicat Severin.
Senatorul a mai amintit şi de soft-ul care trebuie implementat pentru a fi la curent cu legile adoptate în Parlamentul European şi care necesită cheltuieli. Senatorul consideră că „suma este infimă, când ai obligaţii internaţionale pe care trebuie să le respecţi”.

Repartizarea banilor
Cheltuielile de personal, din cele aproape 128 de milioane, se ridică la 68.425.000 de lei, din care, pentru fondul de salarii, a fost prevăzută suma de 37 milioane de lei. La stabilirea acestor cheltuieli de personal s-a prevăzut o majorare medie de 14% pentru salariile angajaţilor. Urmează: 35.814.000 de lei pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii (400.000 pentru furnituri de birou; 2.305.000 de lei pentru carburanţi şi lubrifianţi; pentru cheltuielile serviciilor de poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet, se alocă 875.000 de lei şi 2.630.000, reparaţii curente. Nu au fost uitate nici deplasările, fiind alocaţi 16.609.000 de lei, dintre care 3.678.000 pentru cele din străinătate, iar pentru protocol 3.682.000 de lei. Cheltuielile de capital se cifrează la 20.635.000 de lei, din care cheltuielile pentru maşini, echipamente şi mijloace de transport sunt de 11.700.000 de lei. Consensul senatorilor în privinţa acestui buget, nu a ţinut cont de culoarea politică, fiind aprobat cu 82 de voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri.  Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co