Nu mai puțin de trei incendii de vegetație au fost înregistrate astăzi pe teritoriul județului Prahova. Pompierii militari au fost solicitați să stingă incendiile izbucnite în cartierul ploieștean Mitică Apostol, în satul Lipănești și în comuna Ariceștii Rahtivani. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la fiecare dintre locații a fost trimis câte un echipaj de pompieri și o autospecială pentru stingerea focului cu...
Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază în comuna prahoveană Baba Ana. Flăcările au cuprins mai multe culturi din zonă. Pompierii prahoveni au intervenit de urgență pentru a stinge focul care, potrivit ISU Prahova, a cuprins mai multe plante furajere aflate pe câmp. La fața locului Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a trimis două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Astfel de...
Un cioban este autorul incendiilor de vegetație care au avut loc într-un gol alpin din stațiunea Azuga. Potrivit unor surse apropiate de anchetă, incendiatorul și-a recunoscut fapta. Bărbatul spune că a incendiat mai multe pâlcuri de jnepeni pentru că ”așa are contractul cu primăria” prin care este obligat să curețe terenul concesionat de vegetația dăunătoare. Poliția face cercetări în cauză cu privire la infracțiunea...
Temperaturile caniculare excesive din aceste zile au început deja să facă ravagii în județul nostru! Astfel, în prima parte a zilei, nu mai puțin de trei incendii de vegetaţie au izbucnit simultan în trei locuri diferite ale județului. Unul a izbucnit pe A3 la km 43-38, iar altul, în Ploiești, pe strada Văii. Cel de-al treilea s-a produs în comuna Aricești Rahtivani, în apropierea ...
Nu mai puțin de şapte localităţi prahovene au fost afectate, într-o singură zi, de incendii periculoase de vegetaţie uscată. În cursul zilei de ieri au ars 5,5 hectare de teren pe care se afla vegetaţie uscată. Incendiile au avut loc în Bucov, Apostolache, Boldești Scăieni, Sinaia, Cornu, Posești și Lipănești. Toate aceste evenimente nedorite au fost generate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis...
Odată cu venirea primăverii şi demararea curăţeniei specifice acestui anotimp, una dintre principalele cauze de incendiu o reprezintă arderea în condiţii necorespunzătoare a resturilor vegetale. Conform pompierilor, pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, se impune manifestarea unei griji deosebite la arderea resturilor vegetale, pentru că un foc scăpat de sub control poate avea consecinţe grave atât pentru cel în cauză cât şi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co