Pentru ziua de luni mi-am pus telefonul să sune la 8.00. Ceea ce s-a şi întâmplat… Numai că eu nu eram chiar pregătit fizic să mă trezesc la fix şi am amânat deşteptarea cu 20 de minute. Şi telefonul a sunat din nou… Întotdeauna rotiţele se învârt altfel când nu te trezeşti uşor, dar… mă rog… Pe repede înainte: sări din pat, igienă corporală,...
Scurtă şi cuprinzătoare, precum sumarul unor idei principale creionate pe un caieţel tip vocabular din timpul lui Ceauşescu, aşa mi se pare a fi transpunerea în cuvinte scrise a părerii omului simplu despre un politician al zilelor noastre: alegătorului îi lipseşte total încrederea; e convins că desemnarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare se face în funcţie de interesele din sânul partidelor şi de influenţa financiară...

Politicianul este deranjat de atitudinea unor colegi PSD-iști, care resping proiectele adversarilor. Intrat în Consiliul Local Câmpina de pe lista Partidului Naţional Democrat Creştin (PNDC), Florin Marcu a trecut în Partidul Democrat-Liberal (PD-L), în contextul politic creat la vremea respectivă. Indiferent în ce partid ar fi rămas, Partidul Social Democrat (PSD) îi este adversar politic. Nemulţumirile sale faţă de atitudinea membrilor PSD în Consiliul...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co