Furtuna din seara zilei de 20 iulie a generat pagube importante în Câmpina, producând numeroase avarii la conductele de gaze şi reţeaua electrică. Potrivit unui referat întocmit de Poliţia Locală a Municipiului Câmpina şi înaintat conducerii administraţiei locale, s-au constatat evenimente după cum urmează: Calea Daciei, banner căzut, ocupând o bandă de circulaţie; în cartierul Slobozia, la intersecţia str. Garoafelor cu Anton Pann a...
Hotelierii de la munte au avut profituri frumoase în sezonul estival. Mii de români le-au trecut pragul, iar încasările au fost spectaculoase. Din păcate, nu s-au înregistrat numai câştiguri. Au fost şi pagube şi aici nu ne referim la diverse stricăciuni, ci la anumite „suveniruri” însuşite cu bună ştiinţă, însă fără niciun drept, de cei cazaţi. Mici accidente se pot întâmpla oricând în camerele...
Autorităţile publice din localităţilor prahovene afectate de inundaţiile şi vijeliile de luna trecută au reuşit, în sfârşit, să întocmească o listă a pagubelor făcute de natură. Evaluările făcute în toate cele 27 de localităţi arată că valoarea acestora se ridică la 45,6 milioane de lei – 5,5 km de drumuri judeţene, 1,5 km de drumuri comunale, 47 de km de străzi comunale, 14 poduri,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co