Laboratorul Spitalului Orăşenesc Sinaia a fost acreditat RENAR, după un an de la depunerea documentaţiei necesare. Începând de la sfârşitul lunii iunie, calitatea unor analize efectuate aici este recunoscută oficial. În urma obţinerii certificatului, din cele peste 70 de analize care se pot face la Sinaia, 22 sunt acreditate. „Laboratorul din Sinaia a primit la sfârşitul lunii iunie acreditarea din partea RENAR. Este o...
O şcoală din comuna prahoveană Valea Doftanei a fost prădată la doar câteva zile de la începutul anului. Hoţii au intrat în incinta unităţii de învăţământ printr-o fereastră şi au sustras din laboratorul de informatică trei laptop-uri şi mai multe componente PC, prejudiciul ridicându-se, astfel, la 7.000 de lei. Primele cercetări i-au şi condus pe poliţişti la făptaşi, care au dus bunurile sustrase la...
Laboratorul de Radiologie din cadrul Spitalului de Boli Pulmonare Breaza a fost, multă vreme, ţinta unor zvonuri negative. Se spunea despre acesta că nu are aparatura necesară analizelor specifice, că nu are autorizaţie de funcţionare sau, mai grav, că nu deţine o protecţie structurală împotriva iradierii. Un cetăţean din oraşul Breaza a trimis o cerere, în baza legii privind liberul acces la informaţiile de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co