
Juniorii români care au participat la Campionatul Mondial de Unifight de la Anapa, Rusia au venit medaliați. Și asta în situația în care lotul țării noastre este la prima participare la o competiție de asemenea anvergură, iar băieții s-au luptat cu valori din peste 20 de țări participante. “Am obținut trei locuri meritorii. Pot să spun că s-a scris istorie în Rusia. Este vorba...

Prima competiţie din România de golf pentru juniori s-a organizat pe terenul de la Breaza. Participanţii, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, şi-au demonstrat priceperea şi talentul pe două suprafețe de joc. Tinerii români au avut emoţii mari, deoarece s-au întrecut cu concurenţi din mai multe ţări. Majoritatea practică golful de trei sau patru ani şi se antrenează intens pentru aceste întreceri....

Stadionul Rafinăriei, din Câmpina, a fost „scena” unui meci de pregătire între echipele Unirea şi cea de juniori a clubului Astra Ploieşti. Pe un teren care semăna mai mult cu o pârtie de schi, Marius Palancianu şi omologul său, Marius Manolache au vrut să vadă cum se descurcă jucătorii celor două loturi şi pe un teren greu. La finalul a 90 de minute extrem...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co