În perioada 8-10 decembrie, a avut loc, la Câmpina, ediţia a XIII-a a Galelor Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER). Tema dezbaterii din prima zi, în sala „Constantin Radu” de la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”, a fost «Criza mondială şi industria editorială din România. Soluţii, deziderate», susţinută de prof. univ. dr. ing. Cristian Niculescu. Vineri, 9 decembrie, s-a discutat despre...
Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), împreună cu Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpina, Casa Tineretului şi Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina, judeţul Prahova, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional organizează, în perioada 11-13 noiembrie, ediţia a XII-a a Galelor APLER, întâlnirea profesională anuală...
A 11- a ediţie… La Câmpina! Galele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România. Un eveniment pe care mulţi editori, directori de reviste şi scriitori din România îl aşteaptă an de an. Şi are loc la Câmpina. Un moment care, şi în vremuri de criză economică, a avut loc, măcar de dragul discuţiilor pe marginea unor teme de actualitate, pe care oamenii de carte...
Joi, 12 noiembrie 2009 18,00 – Deschiderea lucrărilor celei de-a XI-a ediţii a Galelor APLER Sala Mică a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza” 18,30 – Cât ne costă incultura? Dezbatere – Sala Mică a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza” Vineri, 13 noiembrie 2009 11,00 – Vizitarea Ansamblului parohial Sfântul Nicolae din Câmpina (cartier Slobozia) 18,00 – Galele APLER Casa Tineretului Premiile APLER...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co