Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013 au intrat în linie dreaptă pe Valea Prahovei, iar până în acest moment investiţiile sunt mulţumitoare. Aceasta este concluzia unei comisii organizatorice care a efectuat primul control la bazele sportive din staţiunile montane. Reprezentanţii Comitetului Internaţional de Coordonare FOTE au vizitat pârtiile, dar au şi analizat şi proiectele care urmează să fie puse în practică...
Baza sportivă de schi fond şi biatlon din Predeal se modernizează, iar ceea ce în anii trecuţi părea doar un vis, acum se materializează. Infrastructura şi potenţialul existau, însă erau necesare mai multe investiţii astfel încât pista să ajungă la standarde moderne. Se lucrează de dimineaţa până seara, sub atenta supraveghere a conducerii administraţiei locale, iar progresele se văd după fiecare zi de muncă....
Reprezentanţii oraşelor care găzduiesc Festivalul Olimpic pentru Tineretul European din 2013 s-au întâlnit, săptămâna trecută, la Casinoul din Sinaia. Autoritățile au pus la punct organigrama cu persoanele care se vor ocupa de invitați, de sportivi și probele pe care ei le vor susţine. La discuţii au fost prezenţi şi membri ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), dar şi două persoane cu experienţă în...
La Buşteni, a avut loc o întâlnire între membrii Asociaţiei Microregiunii Bucegi şi reprezentanţi ai Ministerului Turismului. Discuţiile au fost extrem de importante, deoarece s-au trecut în revistă paşii necesari pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2013. Mai mult decât atât, s-a vorbit şi despre Master Planul privind dezvoltarea oraşelor gazde, adică Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov şi Poiana Braşov. Ministerul Turismului...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co